Cât de bine sună meseria ta?

78181957

Pentru că în prezent sunt conectată la tot ce înseamnă Clasificarea Ocupațiilor din România de la introducere de noi meserii, până la certificarea celor interesați, am descoperit câteva ocupații foarte captivante din diverse domenii. Aș vrea să precizez că acestea au un Standard Ocupațional, iar dacă urmezi un curs de specializare/calificare vei dobândi competențe, o diplomă de absolvire și te vei putea angaja ca:

Agent conducător câini de serviciu – este persoana specializată care are în dotare câini de serviciu, ce activează fie în cadrul structurilor statului- sistemul naţional de ordine şi siguranţă publică, domeniul serviciilor utilitare, activităţilor vamale etc., fie în cadrul structurilor private, abilitate să desfăşoare activităţi chinotehnice/chinologice etc., aferente domeniului canin;

Butafor –  ocupația se regãseste în teatru, televiziune sau cinematografie si reclamã comercialã. Butaforul lucreazã singur sau în echipã (în care caz e subordonat unui sef de atelier – artist plastic). Are studii medii sau superioare de specialitate (arte plastice);

Cioban – persoana care asigură îngrijirea ovinelor, efectuând furajarea, păşunatul, pregătirea animalelor pentru montă, supravegherea şi asistarea fătărilor, îngrijirea animalelor tinere şi la îngrăşat şi exploatarea pentru carne, lapte şi lână a ovinelor, cât şi gestionarea efectivelor şi respectarea cerinţelor de igienă.

Glazuratorul îşi desfăşoară activitatea în domeniul industriei materialelor de construţii, sectorul ceramic de obţinere a obiectelor sanitare. Acest operator glazurează produse ceramice crude prin diverse procedee: manual sau automatizat.

Laminator - Ocupatia cuprinde activitătile necesare laminării la cald sau la rece a materialelor metalice (metale şi aliaje) în sârme, bare, profile, ţevi, table;

Şlefuitorul diamante naturale (îmi place cum sună) exploatează cu profesionalism utilaje specifice, respectând în permanenţă prevederile documentaţiei tehnice şi normele de sănătate şi securite în muncă, aplicabile locului de muncă. Șlefuitorul dă formă diamantului realizând numeroase faţete, proces care necesită răbdare şi precizie.

Acestea sunt doar câteva din meseriile care mie mi-au atras atenția, dar vă las pe voi să căutați în lista cu standarde, să vă documentați, și poate cine știe, o să găsiți o meserie care se adaptează la ce ați vrea voi să faceți, detalii aici: listă standarde

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>