De ce vrem fonduri europene?

euro-pe-harta-romaniei-vs-ue

- ”Bună ziua, am auzit că vă ocupați de fonduri europene, am și eu o firmă și aș vrea să fac un proiect.

–  Bună ziua, ce domeniu de activitate are firma și ce proiect ați vrea să faceți?

–  Păi… acum firma se ocupă de IT, dar ca proiect fac ce îmi ziceți dumneavoastră că se poate, adică…pentru ce se dau fondurile astea?”

Cam așa încep majoritatea discuțiilor legate de accesarea fondurilor nerambursabile. Oamenii vor bani de la Uniunea Europeană, dar nu știu de ce, au auzit însă că există fonduri pentru ”ceva”, că sunt nerambursabili, că se plătesc salarii, chirii și că dacă tot sunt bani, de ce să nu-i luăm.

Situația nu este tocmai aceasta, nu este suficient să ai o firmă, 2-3 angajați și inițiativa de a lua bani de la UE, iar apoi să faci ce-ți spune consultantul, eventual un proiect pe POSDRU (ceva calificare/recalificare) că aici se dau bani mulți și ușor, îți este scris proiectul, este acceptat, iar apoi te trezești în implementare că nu faci față, că ăștia de la autoritățile finanțatoare nu fac plățile la timp, că ai multe cheltuieli neeligibile, că ai datorii la bugetul de stat și ajungi să crezi că o să dai faliment. Iar apoi îți zici în minte ta: ”uite domnule de ce nu merg lucrurile în țara asta”.

Păi de ce nu merg? Pentru că nu identificăm nevoi reale…

Teoria managementului de proiect, care se aplică indiferent de tipul finanțării, ne spune că atunci când vrem să facem proiecte, trebuie să plecăm de la o nevoie a organizației sau a unui grup țintă. În momentul în care nevoia este corect identificată și banii sunt alocați corespunzător, atunci nu mai avem de ce să ne facem probleme că nu ne-am atins indicatorii propuși.

Pentru că dacă firma ta are nevoie de o nouă linie de producție, dar fonduri în prezent sunt doar pentru calificare șomeri și tu aplici pentru așa ceva și te gândești la ”o combinație”, că o să iei și linia de producție să facă cei din grupul țintă practică pe ea, s-ar putea să te trezești cu niște cheltuieli mari, pe care nu poți să le acoperi până se fac plățile de la ”UE”, cu datorii la stat și la furnizori.

Dacă organizația ta necesită modernizare, așteaptă o linie de finanțare adaptată la nevoile identificate!

Nu uita! Uniunea Europeană ne oferă un sprijin, e ca atunci când eram adolescenți și voiam să ne cumpărăm o anumită pereche de pantaloni, strângeam bani, reușeam să o achiziționăm, iar apoi ne duceam la bunica, care ne spunea: ”Uite mamaie, pentru că îți stă bine cu pantalonii ăștia și nu mai aveai unii noi, îți plătesc eu jumătate din ei.” sau exista și varianta: ”Aoleu maică, iar ți-ai luat pantaloni, nu aveai tu atâția?”. Cam așa stă treaba și cu Uniunea Europeană, îți identifici singur nevoile, faci și tu un efort financiar și ea te va sprijini.

Pentru a înțelege mai bine mecanismul proiectelor implementate cu fonduri nerambursabile vă aștept la cursul de >>>Manager de proiect pentru accesarea fondurilor nerambursabile<<<

 

 

 

 

One thought on “De ce vrem fonduri europene?

  1. Cred ca ar trebui sa fie mai multe cursuri de informare pentru accesarea fondurilor europene. Asa ar ști si lumea la ce se baga.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>