Dinamica societății în care trăim este complexă, iar obținerea de performanțe presupune a învăța continuu. În acest context, programele de formare ocupă un loc central. A fi capabil să te adaptezi cerințelor și să răspunzi activităților pe care le desfășori nu mai este suficient. E important să fii capabil să formezi oameni, sa fii capabil să organizezi cursuri, pentru a aduce un plus valoare echipei și chiar ție însuți.

Cursul de Formator este adresat persoanelor care își doresc să profeseze în domeniul serviciilor de formare profesională, care vor să își îmbunătățească tehnicile de predare și să-și dezvolte abilitățile de comunicare.

Cursul este format din cinci module conform programei dată de către Autoritatea Națională pentru Calificări. Astfel vei învăța cum să pregătești un program de formare, inclusiv pregătirea formării practice, cum să realizezi activitățile de formare, cum evaluezi participanții, dar și cum se face evaluarea programului de formare.

Pe lângă aceste module vom parcurge toți pașii necesari pentru a învăța cum sa-ți autorizezi un curs în cadrul organizației.

În urma absolvirii acestui curs vei primi un certificat de formator recunoscut de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. Certificatul  recunoaşte competenţele necesare practicării meseriei de formator – cod COR 242401.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>